Am tot căutat recent un film mai atrăgător de văzut şi m-am oprit asupra acestuia, Den brysomme mannen (The Bothersome Man), un film din 2006, despre care credeam că ştiu la ce să mă aştept, dar nu a fost aşa.

Filmul este destul de diferit de cultura americană de film, începând cu faptul ca este în norvegiană şi, deşi pare a se supune unui tipar de film de care s-a mai făcut, ai o senzaţie ciudată când îl vezi, este altfel. Cred ca filmul seamănă cu o piesa de teatru, sau cel puţin cu imaginea mea despre piesele de teatru - vor să fie boeme, ilustre şi neînţelese, de fapt, dacă am citit eu bine filmul chiar are la bază o piesă de teatru.

Den brysomme mannen - The Bothersome Man

Este despre un tip care se trezeşte într-un oraş ciudat, fără să ştie prea multe despre cum a ajuns acolo sau de ce este acolo, unde primeşte cele de trebuinţă, dar totul i se pare ciudat şi cum întâlneşte prima cale de evadare, o urmează. Stop aici cu cititul dacă vrei să-l vezi.

[SPOILERS]

Filmul începe cu scena sinuciderii lui Andreas, după care este el este dropped (cu autobuzul!) într-o altfel de lume, cu culori fade şi gri, în care el nu îşi gaseşte locul. În lumea cea nouă (undeva sub pământ m-am gândit eu, deşi au cer şi totul pare să fie foarte real, un real ciudat) el primeşte un apartament, un job şi chiar o amantă. Ce mi s-a părut iar nepotrivit este că el ia totul cu o oarecare resemnare şi comoditate - ca şi când aşa ar trebui să stea lucrurile - eu m-aş fi întrebat Unde naiba sunt?.

Lumea cea nouă se doreşte a fi una superioară, perfectă, în care oameni îmbrăcaţi în gri, care ţin loc de Poliţie şi Salvare, vin şi fac curăţenie dupa tot ce nu se potriveşte. Aici nu te poţi îmbăta, nu te poţi răni - Andreas este lovit în repetate rânduri de metrou, în urma unei noi încercări de sinucidere, după care se ridică şi se întoarce acasă însângerat şi puţin şifonat, dar bine mersi; personajele au un aer placid şi se feresc de unele subiecte tabu ca gustul real al mâncării, renii sau copiii (lucruri de pe lumea cealaltă, pe care nu le recunosc), bărbaţii pot trece cu uşurinţă la altă femeie, fără ca fosta să se supere, şeful îi spune să ia mai multe pauze dacă acesta consideră (cu toate că nu se spetea cu munca), nu este refuzat pe nicăieri, totul este prea uşor - de aceea probabil se plictiseşte tot mai mult. Nu ştiu de ce am rămas cu impresia că oamenii ce formau această comunitate au şi un IQ mai scăzut (nu ca un motiv al faptului că au ajuns acolo, ci ca o consecinţă a faptului că trăiesc acolo).

Ispita nu întârzie să apară - Andreas descoperă o gaură în peretele subsolului unde locuia un om al străzii - derutat ca şi el, de unde se aud ritmuri de muzică şi vine un miros necompatibil cu lumea actuală; în timp ce el sapă atras de ispită, de ceea ce putea găsi (deşi aparent nu era sigur de ce sapă), bătrâni se opresc în stradă să simtă acelaşi miros, care probabil le era familiar în tinereţile petrecute în lumea reală - tinerii în schimb nu se opreau. Înainte să fie tras înapoi din tunelul săpat de miliţienii în gri, apucă cu mâna o bucată de placintă, din cămăruţa însorită de unde vine mirosul şi se aud scâncete de copii - pe care o mestecă disperat, avea gust!

La final, este expulzat din aceasta comunitate ciudată şi este trimis pe acelaşi drum, cu autobuzul, în timp ce altcineva este primit. Completând ce-am spus mai devreme, amanta lui primeşte acum alt bărbat pe care îl sărută şi îl iubeşte fericită, de parca totul ar fi din plastic, lifeless. Sfârşitul este la fel de enigmatic, ajunge într-un loc derutant, nesfârşit de alb, cu gheaţă, “cold as hell”.

1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (3 votes, average: 5 out of 5)
Loading ... Loading …

Popularity: 20%