Dar înca nu m-am hotărât:
sau
Acum zău, chiar îmi caut 
. E genul de alegere cu care mă confrunt, în general, când îmi cumpăr o componentă sau un sistem nou.
(4 votes, average: 4 out of 5)
Loading …Popularity: 26%
… ca de exemplu, să-mi uit charger-ul de la laptop acasă. A fost suficient să mă gândesc ieri la asta (deja îmi pun vreo 3-4 memento-uri pentru dimineaţă ca să mă trezesc, alarma nefiind îndeajuns — când mă gândeam aseară de ce nu mi-aş pune şi pentru charger, surprins fiind că nu l-am uitat niciodată până acum), iar azi în metrou, în drum spre serviciu, mi-am adus aminte că nu l-am luat… 
.
(5 votes, average: 4 out of 5) Loading …Popularity: 21%
Dacă ai făcut commit la ceva ce nu trebuia, sau nu la tot ce trebuia, sau pur şi simplu ai nevoie de asta din alt motiv, soluţia constă în câteva mişcări rapide. Cu magenta, am evidenţiat variabilele din comenzile de mai jos, adică ce trebuie înlocuit în funcţie de situaţia ta.
$ cp /path/to/repo /path/to/repo_backup -R
/path/to/ este calea către repository (atenţie, nu a lui working copy), iar repo este numele repository-ului; de exemplu, la mine ar putea fi /var/svn/repositories/test.$ svnadmin dump /path/to/repo - - revision 0:n > dumpfile
0 şi n, inclusiv;n este numărul reviziei dinaintea ultimei, n+1 fiind revizia curentă, la care renunţăm;dumpfile este fişierul în care redirecţionăm output-ul comenzii, care altfel iese în stdout;$ rm -rf repo
repo_backup, dacă ceva nu merge bine de-acum înainte).$ svnadmin create repo - - fs-type=tip
dumpfile, vom primi erori dacă nu avem un repository gol;bdb - sau - fsfs) trebuie să fie identic celui vechi. Înlocuieşte tip cu valoarea potrivită. Dacă nu eşti sigur care din ele este, poţi să-l afli din backup, cu comanda:$ cat /path/to/repo_backup/db/fs-type
Trecem mai departe.
$ svnadmin load repo < dumpfile
dumpfile, în repository-ul gol, nou creat.În unele cazuri, mai trebuie ca owner-ul structurii de fişiere a repository-ului nou creat să fie identic cu cel al vechiului repository:
$ cd /path/to
$ ls -al | grep repo_backup
drwxr-xr-x 7 A B 4096 2008-05-18 01:28 repo_backup
$ sudo chown A:B -R repo
A coincide cu B);A = B = www-data (userul sub care rulează Apache sub Debian/Ubuntu). Creând acel repository la un pas anterior, owner-ul lui era utilizatorul de linux care a emis comanda 
.Gata, asta e!
Un pas suplimentar, pentru cei ce folosesc un mediu Trac pentru urmărirea repository-ului SVN:
$ trac-admin /path/to/trac-environment resync
/path/to/trac-environment este calea către mediul Trac asociat repo-ului urmărit, de exemplu la mine ar putea fi /var/trac/test.Note de final
Dacă doar vrei să schimbi comentariul de commit, autorul reviziei sau alte lucruri de genul ăsta, soluţia este alta - svn propset.
Working copy a rămas la revizia n+1 (dând acel commit total nefast) şi lucrurile o să-ţi cam crape în acest moment (am încercat svn cleanup şi alte variante => no use!). Soluţia este să faci un checkout nou într-un alt director şi apoi să mergi cu o unealtă specializată de tip diff (de exemplu, Araxis Merge sau WinMerge sub Windows) şi să faci un merge manual între cele două directoare. Dacă dai peste o soluţie mai buna, feel free to share it!
Ce am scris mai sus, merge de minune în linux (testat în Debian 4.0r3 cu svnadmin 1.4.2 şi trac-admin 0.10.3), în Windows nu am încercat / nu ştiu cum e. De asemenea, trebuie să ai şi drepturile potrivite pentru toate mişcările astea. Ce faci este pe riscul tău, dar dacă ai backup aşa cum am recomandat înca de la început, you should be fine.
(4 votes, average: 5 out of 5) Loading …Popularity: 30%
Pentru că deja s-au adunat câţiva oameni care m-au întrebat la ce îmi folosesc “ochelarii”…
Este un shortcut, nu foarte cunoscut, pentru Inspect din Firebug. Poate fi adăugat din Customise [Toolbar] la right click pe orice bară de instrumente, dacă ai Firebug instalat.
Îl găsesc foarte util, aproape şi uşor de atins.
(4 votes, average: 5 out of 5) Loading …Popularity: 25%
Nu o să mă întind, pentru că toată lumea a făcut deja debugging în PHP, dar o să amintesc câteva procedee care mi-au fost de mare folos, în general, în lucrul la proiecte (foarte) mari.
1. assert - Pe parcursul scriptului, în locuri în care crezi că o să crape, chemi funcţia assert dând ca parametru condiţia favorabilă. Scriptul poate fi oprit dacă valoarea de adevăr a condiţia va fi evaluată ca fiind falsă (by default, scriptul nu se opreşte). Este recomandat ca assert să fie prezent doar în timpul dezvoltării. Exemplu:
assert($expectedRows == $foundRows);
Poţi wrap-a această funcţie în myAssert, de exemplu, pentru a specifica şi alte instrucţiuni (logging etc.). Cu funcţia assert_options poţi specifica opţiuni ca:
ASSERT_BAIL - opreşte scriptul la evaluarea falsă a condiţiei;ASSERT_QUIET_EVAL - nu sunt output-ate erori la evaluarea la fals, util dacă vrei să le loghezi pentru o depanare ulterioară;ASSERT_CALLBACK - callback care se cheamă după evaluarea la fals - aici poţi face logging-ul;2. debug_backtrace - Afişează stiva de call-uri (de funcţii) şi de include-uri care au determinat flow-ul din aplicaţie, până la momentul apelului. Întoarce un vector asociativ cu informaţii de genul: numele funcţiei, linia de cod, numele fişierului etc. şi astfel vă puteţi scrie propria metodă de afişare a acestora. Pentru rapiditate poţi folosi debug_print_backtrace (doar PHP 5), pentru un output standard. Exemplu (generat în codul WordPress-ului):
#0 include() called at [/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-includes/template-loader.php:20]
#1 require_once(/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-includes/template-loader.php) called at [/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-blog-header.php:21]
#2 require(/home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-blog-header.php) called at [/home/designla/public_html/bogdan/blog/index.php:4]
Eu, de obicei, am o funcţie globală pentru aplicaţie, care conţine propria mea afişare a backtrace-ului sau care doar wrappează apelul standard de afişare.
function myBacktrace() {
debug_print_backtrace(); // Pot scrie ulterior o afisare proprie
}
3. Folosirea mecanismului de reflection. Reflection este mecanismul prin care un program îşi poate cunoaşte funcţiile, clasele şi instanţele lor, excepţii şi alte entităţi, la runtime. Eu m-am folosit foarte recent de acest mecanism, facând debugging la un proiect foarte mare şi neştiind unde era definită o funcţie pe care o apelam (în plus, existau mai multe funcţii cu acelaşi nume în aplicaţie şi o junglă de includeri până la acel apel). Simplul apel arătat mai jos, mi-a dezvăluit această informaţie. Exemplu (generat în codul WordPress-ului):
ReflectionFunction::export(’the_content
Apelul a produs:
Function [ <user> function the_content ] {
@@ /home/designla/public_html/bogdan/blog/wp-includes/post-template.php 53 - 58
- Parameters [3] {
Parameter #0 [ <optional> $more_link_text = ‘(more…
Parameter #1 [ <optional> $stripteaser = 0 ]
Parameter #2 [ <optional> $more_file = ” ]
}
}
Putem observa:
<user>; strtolower, de exemplu, este <internal:standard>;export este o metoda statică pe care o are fiecare clasă care implementează Reflector pentru entitatea respectivă, dar mai sunt şi o grămadă de metode care furnizează doar informaţiile ce te interesează.
Va urma.
(7 votes, average: 5 out of 5) Loading …Popularity: 24%
